În vârful frigului de iarnă, vestea sosirii în urbe a artistei Silvia Radu ne-a strâns laolaltă, să o încălzim şi să ne încălzească ferestrele sufletelor, atât de mulţi cât Galeria Horeb să devină iarăşi neîncăpătoare. Avem privilegiul întâlnirii cu o mare artistă a cărei vârstă nu se exprimă în forme eliptice gen un număr frumos de ani. Sunt frumoşi şi exacţi: 77 vor fi în 30 iunie. Numai exprimând explicit acest orizont al vieţuirii putem afirma credibil o altă zare temporală care însă nu mai are precizie astronomică: peste 50 de ani – jumătate veacul – de continuă activitate, de vieţuire pe tărâmul artei, luând ca repere doar absolvirea facultăţii în 1960 sau prima expoziţie în 1961. Am putea spune, o viaţă sub semnul destinului sau predestinării artistice, iar doamna Silvia Radu invocă semnul destinului începând cu acea întâlnire, încă din timpul studenţiei a unui alt om destinat artei, Vasile Gorduz, întâlnire transformată în împreună – cunoaştere, împreună – cale.

Expoziție
2 februarie - 4 martie 2012
Vernisaj
2 februarie 2012, 18.00
Curator
Florin Gherasim
Invitat
Livia Drăgoi

Vernisajul Expoziției

Apoi, alte întâlniri în care, după regula darului, a dat şi a luat lumină, i-a plasat traseul, travaliul existenţial şi artistic într-o grădină cu prieteni. Numai astfel, din fântâna unor energii şi idei reciproc potenţate ne putem explica, argumenta şi admite prolificitatea în valoare dar şi în cantitate a operei acestei artiste în creaţii pe care cantitativ Dan Hăulică le cataloga ca nenumărabile. În spaţiul nostru – neîncăpător dar primitor – avem bucuria ca din punct de vedere morfologic expoziţia să cuprindă lucrări selectate din bogatul evantai de teme dragi artistei: marinele de la Vama Veche, ciclul peisajelor deluroase de la Piţigaia, ciclul floral în pictură, iar în sculptură balansând între greutatea bronzului şi aerarea ghipsului, avem teme ilustrând traseul iniţiatic al credinţei creştine ortodoxe: îngeri şi sfinţi, scene biblice fundamentale, sărbătorile, arhangheli şi, mai ales, martirii, unii aflaţi prin mărturisire şi sacrificiu la baza întemeierii civilizaţiei creştine, alţii repere, tot prin mărturisire şi jertfă, ale rezistenţei şi salvării spiritului creştin sub altă prigoană, cea comunistă. Căci capul de sfânt al lui Valeriu Gafencu, numit chiar de contemporanii săi “Sfântul închisorilor”, rupt viu de mucenic, frânt în trup dar nu în suflet la Târgu Ocna, negăsit încă dar reîntrupat de Doamna Silvia Radu în Galeria Horeb, este doar unul reprezentativ din lunga serie. Nu putem să nu asociem temei mucenicilor izbăvitori, acea împlinire de excepţie a statuarului românesc, cum numeşte Pavel Şuşară, statuia Sfântului Gheorghe învingând balaurul amplasată chiar în spaţiul simbol al izbăvirii prin jertfa tinerilor – Noii Mucenici – Timişoara 1994. Din punct de vedere sintactic şi al adâncirii în lectura hermeneutică, abordarea devine complexă din preaplinul semnificaţiilor textuale şi contextuale. În primul rând trebuie menţionată amprenta, implicarea, puternica ataşare a artistei faţă de felul cum arată o expoziţie a domniei sale oriunde ar fi ea. Căci doamna Silvia Radu este – dacă pot spune aşa – un artist jucător.

Conştient de unicitatea unor momente care nu ţin de relatări ulterioare ci doar de căldura experienţelor pe viu, gândeam atunci că ar fi meritat să fi fost un eveniment cu public, precum repetiţiile cu public la teatru. Relaţionările afective, biografice – mă refer la biografia operei – şi artistice, alcătuiesc la doamna Silvia Radu un îndelung distilat program estetic care se regăseşte acum desfăşurat în spaţiul Galeriei Horeb. Privirea autorială are în cazul acestei artiste o importanţă majoră.

Apoi, despre opera domniei sale s-au exprimat de-a lungul timpului cele mai autorizate voci, condeie şi nume ale criticii de artă: Dan Hăulică, Pavel Şuşară, Mircea Oliv, iar din Cluj Livia Drăgoi, Negoiţă Lăptoiu, Ioan Bizău. Pentru că în data de 7 februarie, poate cel mai proeminent – Dan Hăulică – va împlini 80 de ani, voi invoca două dintre aprecierile sale. Prima că îndelunga exersare în tema marinelor, a arcuirii malurilor care cuprinde zarea apelor, s-a regăsit peste timp în arcuirea aripilor îngereşti care încearcă să cuprindă zarea cerului. Iar în expoziţie ieri, gestul de autor dirijor al doamnei Silvia a confirmat această teză chiar în montajul care se află pe scenă în faţa dumneavoastră. A doua afirmaţie a lui Dan Hăulică, ce mi-a stârnit interesul este comparaţia operei artistei cu un copac care-şi are rădăcinile în cer. Am meditat trecînd şi prin alte texte cum ar fi A treia cale ( Pavel Şuşară ) , o cale a doamnei Silvia care nu caută să reprezinte arhetipuri ale civilizaţiei mundane, pe noi adică înălţându-ne, ci îndrăzneşte să reprezinte într-un mod cât mai firesc Nevăzutul făcându-l vizibil şi credibil, apropiindu-ne de înalt prin acest mod sensibil de a restaura cerul pe pământ.

Chiar pentru Galeria Horeb – cu onoare menţionez că ne-a promis în plin viscol bucureştean că ne va dărui un serafim care a ajuns la noi cu gipsul umed încât a putut fi ridicat şi cosmetizat abia ieri şi cu aportul domnului Alexandru Păsat căruia îi mulţumim şi îl aşteptăm cu o expoziţie. Dar este vorba de deschiderea altor cicluri de idei. Cred că este mărturisirea unui artist care a ajuns precum filosofii la cuprinderea în operă a unui repertoriu de idei care formează un univers. Văd universul doamnei Silvia în deschidere spaţio-temporală. Dimensiunea temporală este dată de semnul acestor flori scăldate în lumină: Anotimpul unei primăveri învingătoare. Dimensiunea spaţială este dată de personajele îngereşti coborâte între noi: Cerul pe pământ. Adăugând modestia, perseverenţa şi, mai ales credinţa cotidiană, nu doar sărbătoresc mărturisită a doamnei Sivia Radu, avem imaginea unui artist deplin care a găsit menirea sa ca om şi ca artist: Calea, Adevărul, Viaţa.