„Este extraordinar că o biserică are o galerie de artă dedesupt unde nu se expun numai icoane, ci chiar artă cultă cu conotaţii sacre. Această alăturare care mi se pare unică la noi, îmi aminteşte de spusele lui Pleşu citându-l pe Mircea Eliade, care la un moment dat spune că, din păcate, în aceste vremuri cel mai înalt cer deasupra noastră este cultura. Ei, de data aceasta, dacă ne uităm puţin şi spargem acest plafon, deasupra noastră este un alt cer mult mai înalt, spre care trebuie să aspirăm. Şi cred că aceasta este starea de normalitate în această lume puerilă”.

Onisim Colta

Autor
Onisim Colta
Expoziții
„In hoc signo vinces” 21 mai - 18 iunie, 2013, „Scara” 18 iunie - 20 iulie, 2013
Vernisaj
21 mai 2013
Curator
Florin Gherasim
Invitat
Petru LUCACI – preşedintele U.A.P. România

Crezul artistic

Chiar şi atunci când aparent se joacă aidoma copiilor, construind castele din carton şi nisip, realizează de fapt opere viabile, trainice tocmai prin îmbinarea reducţiei la esenţă a formelor cu preaplinul de trimiteri la încărcături de conţinuturi simbolice: Gând despre timp, Meteorele, turn de veghe, cărţi de rugăciuni, prescura, fagurele. Pânza, cartonul, nisipul, lemnul, metalul, nu-i sunt străine acestui ucenic-vrăjitor, care de zeci de ani a pus stăpânire peste mansarda-atelier a Teatrului din Arad, un loc magic aflat mai aproape de cer decât de zidurile urbei la care priveşte de sus. În acest loc în care o bună parte din ceasurile diurne şi nocturne ale zilei Onisim chiar locuieşte, au loc experienţe alchimice, în care nici bătăile de clopot ale catedralei din apropiere nu mai discern când, la incandescenţă, energiile picante (?), scânteierile, clipele de graţie şi inspiraţiile germinative, trec din retortele scenografului în cele ale artistului, sau, pur şi simplu, se contopesc în apele vii care-şi iau izvoare de pe ambii versanţi ai provocărilor şi experimentelor creative.

Florin Gherasim

ESTETICA LIMBAJULUI ARTISTIC

Lucrările sale se recunosc şi sunt apreciate chiar fără a cerceta semnătura, pentru că există deja un brand Onisim Colta

Structură

Prin rafinament, eleganţa cromatică, şlefuirea de tandru, lucrările sale par a fi ieşite din mâinile unui bijutier. Frapează densitatea aplecării şi aplicării efortului pentru cizelarea fiecărui centimetru sau milimetru pătrat.

Compoziție

Dar această densitate nu rezultă din aglomerarea barocă de elemente inutile. Dimpotrivă, formele sunt epurate până la schema reperelor esenţiale iar artistul trudeşte până când acestea mustesc de contururi şi de conţinuturi, până la nivelul de pixeli, ca să comparăm cu limbajul noilor media.

Proporții

Dincolo de această impresie copleşitoare, atât în suprafaţa picturilor, cît şi în lucrările obiect, răzbat în lectură discretă, în filigran, gândurile artistului filosof preocupat de esenţa ultimă a lucrurilor: Sacrul.

Pesonalitatea artistului

Ar fi de interes urmărirea influenţei, insinuările personalităţii artistului independent, asupra scenografului, şi această influenţă a fost observată deja în cele peste 80 de spectacole de teatru la care scenografia îi poartă semnătura. Eu vreau să subliniez insinuarea activităţii de scenograf în opera artistului independent. Bunăoară, deja celebra lucrare Cina  din 1999. La prima vedere pare, chiar dacă de mare dimensiuni, o lucrare din cunoscuta temă “natură statică”: o masă, ierburi amare, pâine, peşte, vin, 12 străchini – toate executate cu o precizie, o tehnică a dozării raportului lumină-umbră, care trimit la secolul de aur al picturii flamande. Nici un personaj. Şi totuşi, într-un singur loc din cele 12 vinul este vărsat iar pâinea frântă. Umbrele nu se aştern unidirecţional ci după radiaţia atotputernică, circulară, a unei energii solare a Pâinii de la mijlocul mesei. Ne dăm seama că personajele tocmai au părăsit scena, care păstrează însă semnele intensităţii maxime a tragicului. Sacrificiul a fost consumat. În absenţa actorilor, scena ca aranjament, ca tablou compoziţional, este opera scenografului. Această pânză nu este deloc statică. Este dinamică dacă-i pătrunzi sensul. Cea mai mare mişcare se petrece în sufletul privitorului. Este cutremurătoare!

In hoc signo vinces

În această alchimie a revelării valenţelor dramatice ale operei, respectiv lucrărilor-obiect ale lui Onisim Colta, se înscrie şi actualul proiect al Galeriei Horeb. Totul a pornit de la coincidenţa nepremeditată a vernisajului cu ziua de 21 mai, a sărbătorii Sf. Împăraţi constantin şi Elena. Sunt 1700 de ani de la celebra bătălie de pe Tibru, când lui Constantin i-a apărut pe cer viziunea Crucii şi inscripţia “in hoc signo vinces”. A cusut semnul Crucii pe scutul ostaşilor, au învins, la 28 octombrie 313, iar la scurt timp, prin edictul de la Milan, a declarat creştinismul religie licită. Acestui jubileu îi dedicăm expoziţia de faţă. Cu acordul artistului, dar fără participarea lui, am dispus lucrările pe roluri de cuvinte, de subiecte şi predicate, în sintaxa unui discurs vizual narativ, o incursiune în istoria civilizaţiei creştine până la Constantin. Din Vechiul Testament avem: ziua I – Facerea lumii, ziua a VI-a – Adam şi Eva – omul şi căderea în păcat. Din Noul Testament: Buna Vestire în două variante, Cina, Învierea – prin mormântul gol, Înălţarea răscumpărătoare, persecuţiile – prin lucrarea obiect Lapidarea primului martir creştin  şi un scut din armata lui Constantin cel Mare cu inscripţia in hoc signo vinces. Practic, avem reperele fundamentale: Logosul generator – Să fie lumină! – Logosul mântuitor – lumina Învierii – Hristos Lumina lumii şi Logosul civilizator – in hoc signo vinces. Într-o continuitate nefrântă, de aproape 2000 de ani, o mare parte a României – creştinii – credem şi mărturisim până astăzi că prin acest semn vom învinge. Această mărturisire contemporană face obiectul celei de a doua părţi a expoziţiei.

Tematica operei

În prima parte avem întâmplări-reper în macrocosmos. Dumnezeu vorbeşte omenirii. La nivelul de microcosmos avem experienţe prin care oamenii caută Calea, urcuşul, scara către Dumnezeu sau paşi spre Sacru. Sunt experienţe comunitare, dar mai ales familiale şi individuale. Motivul pâinii am căutat să-l valorificăm într-o instalaţie pe peretele de nord: hambarul şi cuptorul pregătesc ceea ce invocăm în rugăciune: pâinea cea de toate zilele. Este experienţa cotidiană şi necesară a fiecărui hominus. La mijloc, o lopată extrage pâine dintr-un cuptor ceresc. Altfel de pâine: pâinea din cer, cea invocată în altă variantă a rugăciunii Tatăl nostru – pâinea cea spre fiinţă sau, hegelian, spre fiire. Este o altă hrană – cea ontologică – necesară vieţuirii verticale a lui antropos – cu faţa spre Dumnezeu. Pentru această nevoie, instalaţia continuă cu o pânză intitulată Înălţare – un patrafir – reprezentând înălţarea re-săvârşită iar şi iar, ciclic, prin ritual. La ieşire nu uitaţi să luaţi cu dumneavoastră un gând – imaginea lucrării intitulată Cartea de rugăciuni a călătorului.

Treapta a 9-a

Într-o trăire artistică de peste 4 decenii Onisim Colta a ucenicit mai întâi la maeştrii, dintre care mărturisiţi chiar de el sunt: Marin Gherasim, Ana Lupaş, iar în plan intelectual, dl. Profesor Gheorghe Buş, pe care cu mare respect îl salut, este prezent aici. Apoi a experimentat, s-a avântat, s-a înnoit şi s-a opintit din nou şi din nou, tenace. A construit, a urcat în zidirea unei creaţii artistice recunoscută naţional şi internaţional ca originală şi valoroasă. Încă nebănuite trepte îl aşteaptă să le descifreze urcuşul pentru ca, pe cărarea deschisă, să ne urce şi pe noi. Nu ştim ce rol va acorda artistul acestei expoziţii în galeria şi arhiva sa sentimentală. Ştim ânsă că astăzi Galeria Horeb a mai urcat o treaptă pe scara propriei cosmogonii, a efortului de construire şi recunoaştere identitară, ca instituţie culturală: treapta a 9-a – Onisim Colta.

Onisim Colta

Leave a Reply