Marcel Munteanu s-a născut în satul bihorean Nucet în 1958 şi a studiat la şcoala clujeană. S-a format ca designer dar a debutat ca pictor pe scena artistică la mijlocul anilor 80. În 1983 avea prima personală la Galeriile Radio Cluj. Formarea sa ca designer şi-a spus cuvântul şi, în următoarele etape, pas cu pas, opera sa s-a dezvoltat tematic şi a căpătat profunzime conceptuală. Fiecare nouă expoziţie scotea la lumină teme lucrate ani la rând, dezvăluind, de multe ori surprinzător, alte faţete ale personalităţii sale de artist complex care, cu o fantezie debordantă, ingeniozitate şi meşteşug, revela valenţe, valori artistice, din te miri ce alcătuiri. Era un alchimist care ştia să scoată aur, dar nu din suprafaţa obiectelor ci din sondarea conţinutului de bogăţie interioară a acestora.

Autor
Marcel Munteanu
Expoziție
6 decembrie 2012 – 20 ianuarie 2013
Vernisaj
6 decembrie 2012
Curator
Florin Gherasim

Provenit, format el însuşi din lumea materială şi spirituală a satului românesc, artistul a descoperit un filon spiritual autentic încărcat de temeinice aluzii culturale, de înţelesuri perene şi simboluri validate de adânci straturi de cultură şi civilizaţie, care îi animă şi îi individualizează întreaga creaţie, conferindu-i coerenţă interioară. Acest strat vestigional se îmbină cu manipularea originală a codurilor furnizate de memoria culturală şi cu utilizarea unor artefacte fragmentare sau chiar ready- made, din spaţiul civilizaţiei rurale, mixate cu tehnici materiale contemporane artistului. Ca să-l înţelegem pe Marcel Munteanu trebuie să-l raportăm momentului si curentului artistic căruia el i-a aparţinut şi prin aderenţă estetică dar şi prin încadrare biografică, debutând în creuzetul anilor 80 odată cu toată “generaţia optzecistă”, echivalată plenar în arta românească cu postmodernismul. Raportarea constantă la tradiţii cu respect dar nu cu obedienţă, ci fără sfială, îndrăznind ludicul, ironia, uneori inovaţia, punerea pe primul plan nu a formei ci a conţinutului ideatic, a jocului secund , aceste atribute i-au permis şi lui Marcel Munteanu, a la longue, ca dintr-un aparent univers mic, un inventar de obiecte materiale banale, şi cu tehnici de multe ori simple, să dureze o realitate de altă factură – universul mare al operei sale.

Parcurgând treptele desăvârşirii sale artistice, concretizate în marile cicluri: “Elogiu vegetalului”, “Cămăşi”, “Himere”, “Obiecte zburătoare”, “Foc gregorian”, “Semiramide”, “Cărţi”, constatăm că, la plecarea artistului, ele formau şi formează un edificiu, un adevărat ansamblu în care locuieşte metafora. Critici de seamă, au remarcat la fiecare moment de reper, ascensiunea artistului. Ilie Călian, la debut în 1983, remarca: “Marcel Munteanu e la un început de drum, început temeinic dacă e să ne luăm după ceasurile multe pe care le petrece în faţa şevaletului, mai ales după dascălul exigent pe care şi l-a ales, natura: scaieţi, margarete, floarea soarelui. Sunt ele naturi statice ?” Curând însă, modul în care tânărul Marcel Munteanu mediază calea între subiectul observat şi şevalet, se schimbă. Elementele naturale utilizate ca subiect se încarcă cu semnificaţii simbolice. Un copac reprezentând pomul vieţii – însăşi energia vitală a tuturor copacilor lumii, potirul unei flori devine un rege floral, un câmp înflorit devine însăşi înflorirea, iar în expoziţia noastră, pe o pânză din colecţia familiei Boca din Dej, un câmp cu grâu devine însăşi pâinea. Şi aşa ajungem la discursul plastic în care am selectat lucrări din aproape toate etapele consacrate ale creaţiei, pe care le-am organizat într-un concept intitulat “Aripă sub cămaşă”. Lipsesc fragilele compoziţii de sticlă şi vitralii în relief volumetric pentru care credem că merită gândit un proiect de sine stătător care să revitalizeze gândul artistului incumbat în ciclul “Foc gregorian”. Despre “Himere”, Ion Arcaş spunea: “Himere bântuite de zbor şi sacrificiu, mânecile unei cămăşi care zboară, roata îmbucşată într-un stativ de iută pe care a fost martirizat Horea; aceeaşi roată simbol al soarelui. Artistul nu şi-a numit himerele, poate că n-au nimic comun cu cele din bestiarul mitologiilor; ele sunt numai ce sunt: lucrări în cădere anulată sau în cădere imaginară”.

CĂMĂȘILE

“Cămăşile” au ocupat un loc central în laboratorul de creaţie, de idei şi de concretizări la Marcel Munteanu, mai bine de 10 ani.

Structură

Mai întâi pictate, împodobite cu florile câmpurilor, având uneori şi rădăcini trăgând sevă vitală din glie, cămăşi îngemănate cu pomul vieţii de care aminteam ca temă de debut. Apoi iile se vor desprinde din cadrele tablourilor pentru a deveni obiecte tridimensionale, evocând interiorul caselor ţărăneşti.

Compoziție

O a treia etapă a ciclului, cîmaşa plecată de la împletirea cu pomul vieţii, ajunge cămaşa împletită cu sacrificiul în ciclul “Cămăşi pentru meşterul Manole” şi “Cămăşi” pentru acel “bărbat cu pieptul de cremene / cum n-a fost altul să-i semene” – Horia – cum scria Aron Cotruş în exil la Lisabona.

Proporții

Cu alte cuvinte, de la cămaşa vieţii ajungem la cămaşa morţii. Plecând de la faptul că exegeţii asociază, in corpore, mitul sacrificial al lui Manole cu mitul lui Icar – aspiraţia la zbor dacă nu cu trupul, măcar cu gândul, cred că putem privi dincolo de denominativ, la conotaţiile simbolurilor în opera lui Marcel Munteanu.

Cred că nu întâmplător, putem asocia prin medierea motivului solar al luminii, o legătură între cămaşa morţii în care este roata sacrificială – motiv şi solar – cu o aripă desprinsă dintr-o ladă de zestre – şi Nucetul era un centru de lădari – ladă devenită aripă, chiar greutatea devenită eterică, tocmai prin puterea simbolului încrustat pe ea cu compasul – motivul solar. Şi astfel înţelegem că artistul a asociat intenţionat cămaşa morţii cu aripa ca reprezentare vizuală a sacrificiului creator, un sacrificiu creator care merge nu singular, ca şi în alte creaţii până chiar la sacrificiul artistului, pentru că artistul a lucrat până în momentul în care degetele i-au îngheţat pe acul cu care împodobea şi cosea ultimul ciclu început în 2006 şi anume “Cărţile”.

“Cărţile” lui Marcel Munteanu sunt artefacte create de un designer înţelept dublat de un poet sensibil care împinge constrângerile pragmatice impuse de obiect până la limitele poetice ale utopiei. Nu ştim în ce s-ar fi dezvoltat alte şi alte cicluri. Nu ştim cum ar fi ajuns la final acest superb produs de înlănţuire de cărţi în care găsim motivele labirintului, al rugăciunii şi până la iniţiere, care – poate că citind altcumva opera lui acum după ce ştim că nu mai este, decât înainte – îndrăznim să vedem în acea carte neagră scrisă cu iarbă, chiar iniţierea în moarte; gândindu-ne că neofitul, cel plecat, dalbul de pribeag, supus iniţierii în moarte, în traducere înseamnă neos – nou, fitos – iarbă, –“ iarbă nouă”. Aici, în această suspensie a îngheţat şi mâna şi gândul artistului, în facere, dar continuă inclusiv prin această încercare a mea, gândul exegetului, al privitorului, în a ţine vie această operă.

O aripă izvorâtă de sub cămaşa acestei faceri până la sacrificiu, este şi Raluca Munteanu, care şi-a asumat rolul menit de a continua, de a apăra opera tatălui şi a o duce şi în creaţie mai departe. Ea este absolventă de Arte ( grafică ) iar acum este la master. Am ales un colţ în care să găzduim lucrările ei alături de ale tatălui. Cu ocazia aceasta este şi o lansare pe tărâmul artistic, dar eu mă gândesc că poate, împlinirea va fi atunci când, odată, va fi aici o altă expoziţie, Raluca Munteanu şi, într-un colţ, invitat, Marcel Munteanu.

Opera artistului şi-a început de 5 ani lungul drum al confruntării cu timpul. Prima confruntare a fost în 2007 când doamna Livia Drăgoi a făcut toate eforturile spirituale şi materiale ca la câteva luni după dispariţia artistului, să facă o mare expoziţie la Muzeul de Artă Cluj, încununată şi cu un catalog de referinţă. Ceea ce am făcut noi astăzi nu este decât o reverenţă la acea mare expoziţie, este al doilea gest de punere în scenă a operei în destinul postum. Să sperăm că vor mai fi şi altele.

Nu întâmplător, în mijlocul expoziţiei este acea coloană a cerului. Când veţi mai veni, priviţi cu atenţie, ascultaţi cu atenţie. S-ar putea să simţiţi acolo pe coloana cerului, pasărea sufletului: Marcel Munteanu.