Memoria obiectelor

Dacă primul artist, Radu Şerban, era preocupat de memoria gândurilor – expoziţia sa din 2010 “Amintiri despre gânduri” – într-o prelungire complementară, oaspetele nostru de astăzi, David Morar, este preocupat de memoria lucrurilor, a obiectelor. Metoda artistului operează în două etape. El recuperează materiale sau fragmente de obiecte aflate la limita căderii în neant prin degradare sau prin descompunere. Dar nu orice obiecte. Sensibilitatea artistului face selecţie printr-o empatie aflată aproape de dialectica basmului, unde gloaba cea bătrână şi răpciugoasă îi şopteşte voinicului: “Scoate-mă de aici stăpâne şi îţi voi arăta de ce sunt în stare”. El adună ceea ce alţii aruncă. Şi, întradevăr, lucrurile recuperate, salvate, îl răsplătesc, devin cu totul altceva în mâna, în braţele artistului.

Florin Gherasim

Autor
Doral David Morar
Expoziție
14 aprilie - 15 mai 2011
Vernisaj
14 aprilie 2011
Curator
Florin Gherasim

Rugină – patină de noblețe

Rugina nu mai distruge, ci devine patină de nobleţe, colbul sedimentat reflectă lumina în irizări de sidef evidenţiind vârstele şi nobleţea lemnului, o piatră de moară amar trudită se declară încă în putere. Pentru că, în a doua etapă, Dorel David le restituie acestor obiecte altceva decât valoarea funcţională de artefacte, de unelte, care este definitiv pierdută. Valoarea funcţională este amputată prin stricăciune, uzură, sau refuzată prin apariţia noilor tehnologii, care le declară pe aceste obiecte anacronice. Ele sunt resturi fără rost.

Resturi și rosturi

Dorel David Morar le restituie celălalt câmp al valorii: spiritualul, legătura cu sacrul. Întradevăr, uneltele gospodăriei ţărăneşti tradiţionale sunt impregnate cu sacralitate. Au fost martore şi părţi ale unor ritualuri ciclice menite să asigure mila cerului, vremea bună, bunăstarea. Prima zi de ieşit la arat bunăoară, era precedată de rugăciuni, curăţie sufletească dar şi trupească a gospodarului şi a soţiei sale. Bărbatul era îmbrăcat cu cămaşă albă curată, plugul, carul şi boii erau stropiţi cu agheazmă de la Bobotează, boii mâncau grăunţe din ultimele spice secerate în recolta anului trecut şi din aceleaşi grăunţe era şi făina pâinii pusă în traista bărbatului pentru mâncarea de la câmp. Astfel începea o nouă liturghie a anului agricol.

Mi se pare potrivit un text din Nicolae Steinhardt. Un text despre omul Dorel David Morar. “Ceea ce nu-şi poate în nici un caz afla vreo justificare este renunţarea la esenţial: lupta pe viaţă şi pe moarte, prezenţa personalităţii însăşi nu se concep altfel decât sub faldurile drapelului propriu. Viforul contingenţelor explică multe. Când situaţiile ajung la limită şi nu mai e de şagă, când fiecare trebuie să-şi spună numele şi ce hram poartă, artistul trece şi el în zodia curajului, urzită de conjuncţia sincerităţii şi a simplicităţii. Sub nici un cuvânt, când e la o adicătelea, nu se admite turcirea. Pilda lui Brâncoveanu este de fapt o stea fixă a vicisitudinilor vieţii de artist. Multe, dar cu nici un preţ turcirea”

Intervenția în materie

Aşadar, David Morar ia aceste resturi şi alcătuieşte alte rosturi, alte întreguri, le restituie câmpului sacral al valorii artistice. Intervenţiile sale sunt minime dar nu minimale şi nici minimaliste. Ambutisări discrete, portrete cu desen abia vizibil ghicit, tăieturi de chirurg cu ochi de estet. Tocmai în intervenţiile discrete dar fecunde şi în potrivirile de forme bulversante stă, cred, o parte din magia artistului Dorel David Morar. Să privim, de exemplu, această alcătuire numită, posibil, “Pasărea plug”. Să fie oare un plug mânat de aripa îngerului? Poate. Să fie oare drama existenţială care ne învăluie pe aproape toţi, de a fi chinuiţi între dilema de a alerga după pâine şi a aspira la zborul gândului ? De a fi încleştaţi între teluric şi uranic ? Poate. Tocmai pentru că lucrările lui David Morar sunt atât de complex simbolice, atât de polisemice, nu am pus etichete şi titluri acestor lucrări, lăsându-vă libertatea interpretării.

Meditații

Lucrările lui Dorel David Morar nu sunt “cu” ci sunt “despre”. Nu sunt reprezentări ale Răstignirii, ci sunt eseuri, meditaţii ale unui artist profund şi declarat creştin, despre cădere şi înălţare, despre destin şi – dacă vreţi – despre Răstignire.

Ca învecinare artistică îl văd pe David Morar într-o apropiere şi îndepărtare cu artişti precum Marian Zidaru, Onisim Colta sau Liviu Mocanu. Însă ca îndrăzneală, el este cel mai departe. Suntem foarte onoraţi să-l găzduim pe artist în Galeria Horeb, spaţiu el însuşi rod al recuperării din moloz şi al restituirii într-o menire spirituală, de laborator de producţie al bunurilor simbolice.

Este foarte greu de vorbit în ambianţa acestor lucrări care reclamă mai curând vorbirea interioară, către sine. Vreau să evoc încă un fenomen de recuperare şi restituire. În anii 50 – 60 regimul comunist arunca în închisorile politice resturile indezirabile pentru societate. Şi astfel Aiudul, Jilava, Gherla, Sighetul, Piteştiul, au cunoscut pe unii dintre marii bărbaţi, dar şi femei, ai neamului. Dincolo de orice torturi, ei au închegat între zidurile privaţiunii adevărate universităţi, cercuri şi medii spirituale, ajungând să ţină conferinţe şi dezbateri. Idei sclipitoare transmise celorlalţi prin codul Morse bătut în calorifere, prin bileţele cusute în căptuşeală sau transmise din gură în gură. Un caz aparte este al poetului Radu Gyr, închis, printre altele, şi pentru poezia manifest “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”. El a continuat să creeze şi în temniţă. Versurile sale scrise pe coji de săpun cu acul sau memorate şi transmise pe cale orală au făcut înconjurul temniţelor politice din România. Unii le-au scris pe hârtie, din memorie, după ce au ieşit din puşcărie, ţinându-le ascunse. Abia după anii 90 ele au putut fi recuperate şi restituite fondului poetic naţional prin tipărirea în volume. Versurile lui Radu Gyr sunt, cred eu, sincretice cu această expoziţie:

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist şi ce-nalt părea Christ !

Luna venea după El, în celulă

şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

           ……………………………………

Uimit am sărit de sub pătura sură:

– De unde vii, Doamne, din ce veac?

Iisus a dus lin un deget la gură

şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:

-Pune-mi pe răni mâna ta !

Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină,

parcă purtase lanţuri, cândva…

           …………………………………

Părea celula un munte, părea Căpăţână,

şi mişunau păduchi şi guzgani.

Am simţit cum îmi cade capul pe mână

şi-am adormit o mie de ani…

Când m-am deşteptat din afunda genună,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

numai Iisus nu era nicăiri…

           …………………………………….

-Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui…

M-am pipăit… şi pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui.

Leave a Reply