Se împlinesc exact patruzeci de ani de când, în anul 1971, a absolvit Institutul de Artă clujean, Ion Andreescu. De atunci, în solitudinea atelierului personal sau înconjurată de studenţi în atelierele Universităţii de Artă, cu râvnă, cu inspiraţie, cu ataşament la tradiţie dar şi permanentă deschidere la nou, Ana Raveca Brânzaş a ţesut, a cusut, a înnodat pânze şi fire, realizând nu zeci ci sute de lucrări. Tehnicele folosite sunt diverse şi denumirile lor aparţin unui limbaj specializat: basse şi haute lise, broderie, nod, colaj, obiect textil, instalaţie, etc. Rezultatele acestui travaliu creator, opera, lucrările sale, au bucurat privirea şi sufletul vizitatorilor care au trecut pragul zecilor de expoziţii colective sau personale la care artista s-a dăruit publicului, acasă în România, dar şi pe alte meridiane.

Florin Gherasim

Autor
Ana Raveca Brânzaș
Expoziție
18 iulie - 15 august 2011
Vernisaj
18 iulie 2011, ora 19.00
Curator
Florin Gherasim

Primul contact şi impact vizual cu ansamblul lucrărilor din expoziţie, prima vedere este copleşită de miracolul de a picta cu firul, generând copoziţii coplexe, care par abstracte dar ele ţintuiesc, cel puţin prin titlu, în real: Delta roşu, Geometrie, Grădina, ş.a. Ele sunt echilibrate cromatic, fie în jocul dominant al culorilor reci, fie al celor calde, astfel încât, deşi puternice, tari, ele nu agresează ci cheamă, chiar tainic, privirea. O menţiune specială pentru panoul intitulat Memoria, pe care artista chiar pictează, la propriu, cu pensula, scoţând la suprafaţă poliedria talentului său, minipasteluri ce au servit ca schiţe, embrioni de proiect, un fel de imaginarea imaginii ,dar care trăiesc prin ele însele, îndemnându-ne să o provocăm pe doamna Brânzaş la o viitoare expoziţie care să legitimeze în mâinile sale pensula, penelul.

O provocare simultană pentru privitor constă în măiestria, graţia, siguranţa cu care artista se mişcă în lumea neculorilor: albul şi negrul, griurile nuanţate, sunt orchestrare în lucrări tot atât de complexe ca şi cele colorate dar, parcă, mai sugestive şi, cu siguranţă, mai pline de mister, inclusiv pentru modul cum au fost lucrate. Chiar şi privite de aproape, cele cinci lucrări alb/negru din ciclul Decor Solitar stăruie cameleonic în tentaţia de a le considera linogravuri sub sticlă, şi nu gingaşe dantele. Chiar şi titlurile lucrărilor nuanţate, fără culoare, intră în jocul tainei lor, cum ar fi: Descântec, Sub gheaţă, sau poetica/poeza joacă dintre materialul folosit, ansamblul lucrării şi titlu, acolo unde o bucată de pâslă transfigurată în lucrare, devine prin titlu: pâclă.

Către sine

Ceasornic

Dar expoziţia are şi o temă, iar o vizită completă cheamă, provoacă la desluşirea ei. Traseul propus este în ordinea curgerii timpului, după acele de ceasornic. Primul popas este în faţa unui obiect transformat în exponat, pentru că a acumulat, în timpul căruia i-a rezistat, valoare sentimentală şi documentară.

Expoziții

După numeroase expoziţii colective, era primul proiect personal cu care artista se înfăţişa publicului la Galeriile Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj, în anul 1979. Încă de atunci, critica de artă a remarcat-o.

Tehnica

Ilie Călin scria: Stăpânind parcă fără efort diferitele tehnici ale tapiseriei, evitând monotonia dar şi extravaganţa, Raveca Brânzaş se afirmă în perimetrul artei textile ca o artistă în permanentă căutare, într-o permanentă încercare de autodefinire şi autodepăşire.

Ca un remember adus acelei borne de hotar în activitatea unui artist, prima expoziţie personală, în Galerie sunt prezente câteva dintre lucrările aflate pe acel afiş, pe care vă provocăm să le descoperiţi singuri.Urmează, prin cele trei lucrări din ciclul Rune , o raportare la rădăcinile creaţiei. Aceste lucrări, pe care sunt cusute semne nelizibile, în rânduri/straturi suprapuse, ca într-un palimpsest, trimit la mitologii nordice enigmatice sau uitate, la tradiţii, la cunoaşterea ancestrală care, într-adevăr, urmăreşte creaţia artistei.

Restul traseului de parcurs în expoziţie este dominat de două teme. Una este cea a ferestrei, obiect magic care se poate deschide din lăuntru spre afară, dar şi invers, provoacă privirea spre înăuntrul unui obiect material sau, în alt plan, a unei realităţi spirituale. În mitologia populară se vorbeşte despre ferestrele sufletului care, dacă se deschid spre înăuntru, îndreaptă tainic privirea, dar mai ales gândirea, privirea interioară, CĂTRE SINE. O a doua temă adună, în ansamblu, celelalte obiecte din spaţiul expoziţiei, cu care ferestrele intercalează. Astfel avem, ca într-un concert pentru instrument solist şi orchestră, tema solistă, a interogaţiilor care frământă sufletul artistului, despre lume şi despre rostul său în lume, temă tratată, în general, în mod monofonic, auster. În dialog şi în alternanţă vin răspunsurile orchestrei, în bogate armonii polifonice majore, cărora le corespund armonii cromatice, sau, răspunsuri în tonalităţi minore, necolorate, dar bogat nuanţate în griurile ce traversează zăgazul nedefinit dintre Alb şi Negru.

În această expoziţie nu există un Centru unic, totalizator, polarizator, pentru că nu apoteoza, ţinta, este privilegiată, ci chiar drumul modelator. Străbătând drumul, calea, devii, parcurgerea te transformă. Este aici vorba şi despre un drum al devenirii artistice care, prin paşii, pragurile, suişurile şi coborâşurile, deşerturile pustii şi izvoarele de apă vie, te transformă, devenind Cale spre Absolut. Iar la Ana Raveca Brânzaş, Calea Vieţii şi Calea artei s-au împletit, cu bucurii şi, după caz, cu durere, devenind, împreună, cale CĂTRE SINE.